Copiii și depresia

Sad mother and daughter sitting on bench in the park at the day time.

Concepții greșite despre copii și depresie

Una dintre cele mai frecvente reacții la auzul faptului că un copil ar putea fi afectat de depresie este: “dar ce motive are un copil pentru a fi deprimat?” Această afirmație arată faptul că oamenii au concepții greșite despre depresie. Depresia nu este doar o stare de tristețe tranzitorie sau o melancolie care poate să afecteze un individ în momentele în care acesta trece prin evenimente de viață stresante, cum ar fi pierderea unui loc de munca, terminarea unei relații sau incapacitatea de a identifica scopul vieții. Depresia clinică poate semăna cu aceste căderi emoționale, dar este omniprezentă, de lungă durată și poate pune viața celui implicat în pericol. Această stare nu este neapărat cauzată de un eveniment sau de situațiile din viața unui copil. O altă opinie greșită a observatorilor externi este aceea că, în copilărie trecem printr-o perioadă lipsită de griji, fără probleme care pot afecta viața noastră sau modul în care ne controlăm emoțiile. Adulți uită adesea faptul că cei mici sunt lipsiți de putere și nu au niciun control asupra propriilor vieți. Acest aspect poate fi frustrant și uneori înfricoșător.

Cauzele depresiei din copilărie

Este cunoscut faptul că anumiți copii au factori de risc în viata lor, care i-ar putea predispune la depresie sau ar putea declanșa depresia. Printre acestea se numără un istoric familial de boli psihice sau suicid, abuz (fizic, emoțional sau sexual), boli cronice, pierderea unui părinte la o vârstă fragedă prin moarte, divorț sau abandon. Cu toate acestea, unii copii prezintă simptome depresive la o vârstă fragedă, înainte de a putea fi determinate de acești factori.
Depresia în cazul fiecărui copil are un aspect individual, iar sursele și cauzele determinante sunt proprii persoanei implicate. Depresia ar putea fi chimică, cauzată de factori psihologici sau o combinație a celor două aspecte menționate. Identificarea bolii și tratarea acesteia sunt mai importante decât cauza.
Există un procent ridicat de diagnosticare a depresiei la copii, ceea ce poate să însemne ori că în societatea noastră copiii sunt expuși factorilor de risc, ori că se acordă prea ușor un diagnostic de depresie, în cazuri în care copilul trecea doar printr-o perioadă normală de dezvoltare, dar dificultatea de adaptare la administrarea vieții cotidiene a determinat apariția unui sentiment de panică între adulții prezenți. Adultul este cel care este responsabil de identificarea depresiei, în cazul copilului. Copiii nu au capacitatea de a manifesta îngrijorare față de propria siguranță într-un mod rațional. În general, modul în care copilul reacționează la ceea ce identifică a fi un pericol este într-un fel pe care cei din jur îl pot identifica greșit, ca o condiție psihologică ce necesită tratament. Este important să fim extrem de atenți la ce anume a influențat apariția acestui tip de manifestare la copilul nostru. În cazul în care sursa este prezentă, activă și nu dispare odată cu începerea tratamentului ( terapeutic sau chimic), șansele de a elimina aceste manifestări sau de a le diminua sunt foarte scăzute.
Ca și în cazul depresiei la adulți, diagnosticul de depresie la copii nu este la fel de clar și de bine determinat cum apare în cazul altor boli. Nu există niciun test care poate să ne ofere o garanție irefutabilă a faptului că o persoană are depresie, cu atât mai puțin de a identifica cauza (cauzele). Există într-adevăr, nenumărate maniere de testare pentru a determina dacă există simptomatologie, însă aceste teste sunt subiective și reflectă în mare măsură starea de moment a persoanei intervievate. Elemente ale depresiei se pot determina prin utilizarea unor teste în care răspunsurile sunt cuantificabile ( de exemplu MMPI), însă toate aceste teste ne oferă o imagine generală a stării pacientului, urmând a se determina prin interviu și observație, dacă avem cu adevărat un potențial diagnostic. În cazul unui adult, diagnosticul este mai simplu de determinat, deoarece adultul are capacitatea de autoprezentare. Însă, în cazul diagnosticului unui copil, în mare măsură trebuie să ne bazăm pe observație și pe feebdback-ul adulților implicați, reprezentarea copilului fiind de multe ori o proiecție a reprezentării și observațiilor adulților. Copiii îndeplinesc adeseori rolurile pe care noi, ca adulți, le atribuim, de aceea în cazul unor diagnostice de dispoziție și comportament ( în cazul copiilor și nu numai), veridicitatea și acuratețea unui diagnostic acordat la prima întâlnire cu un specialist sunt dubitabile.

Semne și simptome

(NOTĂ: Acest articol nu este un instrument de diagnostic, dacă suspectați posibilitatea existenței unei depresii, cel mai bun determinant este vizita la specialist.)

Studii recente indică faptul că unele dintre cele mai importante simptome ale depresiei la adolescenți și adulți sunt: anhedonia (incapacitatea de a avea experiențe pozitive sau de a participa la activități în mod normal plăcute de către individ), tristețea și iritabilitatea, nivelul redus de energie, schimbările recente în ceea ce privește nivelul de energie, stima de sine scăzută, episoade de plâns dese, dificultatea de a manifesta bucurie în aspecte ale vieții de zi cu zi, etc.
Cum putem identifica o potențială depresie puerilă:
• De la naștere până la vârsta de 3 ani: Depresia poate fi reflectată în probleme de alimentație, incapacitatea de a prospera, care nu are nicio cauză identificabilă de natura fizică, accese de furie, lipsa de manifestări ludice, apatie și exprimarea extrem de redusă a sentimentelor pozitive.
• Vârsta 3-5 ani: Iritabilitate, tristețe generală, lipsa de interes la jocuri imaginare, fobii și temeri exagerate, întârzieri sau regresii în etapele importante de dezvoltare, comportament non-participant, refuzul alimentației, probleme cu somnul, episoade de plâns dese și nedeterminate de factori externi.
• Vârsta 6-8 ani: își exprimă vag somatizările fizice, poate manifesta un comportament agresiv, se poate observa un atașament excesiv față de unul dintre părinți, non-participarea la jocuri sau activități pe care le prefera anterior, o stare generală de tristețe și apatie, crize de plâns și de iritabilitate nemotivate de factori externi sau fizici, evitarea interacțiunilor cu oameni noi și provocări etc.
• Vârsta 9-12 ani: potențială ideație morbidă sau suicidală, insomnie, alimentație deficitară, crize de plâns și iritabilitate, comportament care poate să determine autoflagelarea, anhedonia, lipsa de comunicare cu prietenii și părinții, retragerea din viața socială și din cadrul activităților care îi provocau anterior stări de fericire și plăcere, refuzul de a merge la școală, modificări constante ale dispoziției etc.
Doar pentru că un copil prezintă unele sau chiar toate aceste caracteristici nu înseamnă neapărat că acel copil are o tulburare depresivă. Când aceste semne sunt prezente, în special în cazul în care simptomele sunt severe și / sau persistă pentru o lună sau mai mult, este important ca acest copil să fie evaluat de un profesionist în domeniu, pentru a determina dacă micuțul are alți factori de risc și pentru a stabili modalitatea de abordare a tratamentului. Diagnosticarea precoce și tratamentul, fie acesta psihoterapeutic sau psihiatric, pot elimina episoadele depresive, ajută la evitarea episoade viitoare și, în majoritatea cazurilor, reprezintă o măsură de prevenție a rezultatelor potențial periculoase, cum ar fi eșec școlar generalizat, auto-mutilare sau sinucidere.

Există două tipuri de depresie: depresia majoră și tulburări distimice. Depresia majoră durează cel puțin două săptămâni și poate să apară de mai multe ori de-a lungul vieții copilului. Copilul dumneavoastră poate avea depresie majoră după un eveniment traumatic, cum ar fi moartea unei rude sau a unui prieten. Distimia este o formă mai puțin severă, dar cronica de depresie, care se diagnostichează atunci când este prezentă pentru cel puțin doi ani.

Ce pot face părinții

  • Cunoaște-ți copilul și prietenii lui.
  • Fiți implicați în mod activ în relațiile cu școala, grădinița sau în programul de zi cu zi al copilului dumneavoastră.
  • Fiți un exemplu în managerierea emoțiilor, odată cu partea teoretică arătați-i modurile în care se poate răspunde la situații de stres.
  • Identificați semnele depresiei și monitorizați situația dacă aveți doar suspiciuni.
  • Asigurați-vă de faptul că se mentine un ritm de viață activ al copilului dumneavoastră.
  • Asigurați copilul constant de faptul că îi sunteți sprijin și că este iubit.
  • Explicați copilului că depresia poate fi depășită și că îl veți ajuta să o depășească, împreună cu cei din jurul său.
  • Nu faceți copilul să se simtă vinovat pentru că trece printr-o perioadă dificilă.
  • Colaborați cu terapeutul copilului dumneavoastră.
  • Ajutați copilul să își restabilească stima de sine, explorând împreună cu el complexitatea sa individuală și ajutându-l să își aprecieze calitățile și să le valorifice.
  • Fiți un sprijin, un ghid, nu un critic, în viața copilului dumneavoastră.

Articol de dr. Sandra O’Connor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.