Cu copiii, in vizita la prieteni

cadourim

Sărbătorile sunt cu adevărat frumoase, dacă se desfășoară într-o atmosferă caldă, fără a fi umbrite de griji şi stres. Lucrurile sunt însă mai complicate, când apar copiii în familie. O vizită făcută prietenilor nu mai poate fi la fel de relaxantă, precum fusese în anii precedenți, iar motto-ul serii devine „nu e voie, stai cuminte”. Părinții își păzesc vigilenți odraslele, care mai mereu au câte o idee genială, precum săritul pe pat, deschiderea dulapurilor sau gustarea tuturor aperitivelor de pe farfurie. Unele reacții ale copiilor pot fi prevenite fără prea mult efort, dacă ținem cont de câteva reguli simple.

Iată câteva trucuri pentru o seară de sărbătoare!

Când, unde şi la cine mergem?

E bine să discutăm şi cu cel mic despre vizita pe care urmează să o facem. La fel ca noi, şi el are dreptul să ştie unde merge, cu cine se va întâlni şi ce se va întâmpla acolo.

Să pornim odihniţi

Activitatea copilului trebuie organizată astfel încât să doarmă puţin înainte de a porni în vizită. Copilul obosit va fi irascibil, agitat şi nu ne va asculta. Oboseala, de cele mai multe ori, îi agită pe cei mici, ceea ce duce la un comportament nedorit, precum: săritul pe mobilă, crize de isterie sau curiozitate excesivă.

Înainte de vizita propriu-zisă, să facem un popas la locul de joacă

Este bine să ţinem cont de faptul că, într-o casă străină copilul nu va avea posibilitatea să se mişte mult. O oră petrecută cu cel mic la un loc de joacă ne poate scăpa de multe situaţii incomode. Să fim însă atenţi, să nu îl obosim prea tare!

O gustare e binevenită

Gazdele se pregătesc cu bucate alese, când invită pe cineva în casele lor. Sunt sigură că dulciurile nu lipsesc de pe mese. E dificil uneori, chiar şi pentru un adult, să se abţină de la prăjiturile gustoase şi pline de calorii. Aşadar, dacă nu vrem ca cel mic să înfulece toate prăjiturile de pe masă, să-i oferim o gustare înainte de a pleca în vizită.

Haine de sărbători

De sărbători, există obiceiul de a ne îmbrăca mai frumos decât de obicei. Ne face plăcere să-l vedem şi pe copilul nostru bine îmbrăcat. Hainele elegante însă, nu întotdeauna sunt şi comode. Rochiile lungi de prinţesă, deşi sunt spectaculoase, le incomodează pe fetiţe. Nici papionul sau cravata nu sunt uşor de purtat. Este important ca hainele copiilor să fie comode, pentru că ei se mişcă mult mai mult decât noi.

Copiii mici nu ştiu să aibă grijă de hainele lor. Rareori se întâmplă să nu se murdărească cu mâncare sau să nu toarne sucul pe ei. Dacă se întâmplă un astfel de accident, să nu-l transformăm într-o dramă. Cu cât suntem mai stresaţi, cu atât mai agitat va deveni şi copilul nostru. Cel mai bine este să avem în geantă haine de schimb.

Cadouri potrivite şi nepotrivite

Cadourile au un rol foarte important în crearea şi menţinerea atmosferei. Un cadou nepotrivit, ales în grabă, poate crea mai multă mâhnire, decât bucurie.

Dacă suntem invitaţi la o familie cu copii mici, o cutie cu praline nu este un cadou bine ales. Copiii sunt tentaţi să deschidă cadoul primit, iar părinţii vor fi puşi într-o situaţie neplăcută, dacă nu vor ca odraslele lor să mănânce toate pralinele. Oricum, prăjituri şi bomboane sunt din belşug de sărbători.

Să ţinem seama că cei mici își vor dori să „încerce” darul primit. Să optăm, mai degrabă, pentru obiecte cu care copilaşii nu vor face multă mizerie în casă. Cadourile precum vopselele, lutul sau lipiciul nu sunt o alegere prea bună pentru această ocazie.

Mai potrivit ar fi să cumpărăm o jucărie de calitate, o păpuşă de exemplu, o carte cu poveşti frumos ilustrată, jocuri de construcţii, un set pentru jocuri de rol sau figurine pentru teatru de păpuşi. Cei mai mari pot primi lego sau, dacă ne permite bugetul, un telescop sau un microscop.

Să plecăm la momentul potrivit

Să nu lungim vizita foarte mult, dacă nu suntem invitaţi să stăm peste noapte. Când copilaşul nostru dă primele semne de oboseală, ar fi bine să ne luăm rămas bun de la oaspeţi. Oboseala îl va face agitat şi ne vom trezi în situaţii pe care s-ar putea să nu le gestionăm în cel mai adecvat mod.

de Imola Ognean

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.