EyeView are grija de ochii tai, pana ajungi la medic

eyeviewbig

Nu degeaba există zicala care îți spune să ai grijă de ceva „ca de ochii din cap”. Aplicația EyeView a fost creată pentru a ajuta utilizatorii cu probleme urgente la nivelul părților vizibile ale ochiului să obțină îndrumarea unui medic oftalmolog. Este dedicată pacienților care au o urgență medicală la ochi și nu pot ajunge imediat la cabinet. Aplicația oferă sfaturi cu privire la problemele cauzate de infecția sau inflamația conjunctivei, a corneei, la cele apărute pe pleoape sau gene.

Poate fi utilizată atât pentru copii, cât și pentru adulți, chiar și pentru problemele care apar la animalele de companie. Medicii de familie, medicii pediatri, medicii veterinari și cosmeticienii pot discuta cu pacienții sau clienții din zonele mai îndepărtate, care nu au acces la serviciile lor.

Pentru a putea folosi aplicația, trebuie completat un chestionar medical în care se solicită informaţii referitoare la starea utilizatorului și trebuie atașată o fotografie din care să reiasă afecţiunea ochiului. Pașii utilizării aplicației sunt următorii:

  1. Crearea unui cont;

  2. Realizarea unei fotografii a ochiului afectat;

  3. Completarea unui mini-chestionar medical și încărcarea fotografiei;

  4. În maximum 24 ore, se va oferi un răspuns informativ despre ce afecțiune ar putea fi vorba și ce este de făcut;

    După ce a fost creat contul și accesată aplicația, se poate începe redactarea mesajului către medic, apăsând butonul „cere sfat”.

Acest serviciu nu înlocuieşte sub nicio formă consultul medical specializat, fiind mai degrabă un serviciu complementar bazat strict pe informaţiile puse la dispoziţie de către utilizator: informaţiile din chestionar şi fotografiile atașate. EyeView utilizează aceste informaţii exclusiv în scopul exprimării unei opinii asupra afecțiunii utilizatorului şi a formulării unor posibile indicații medicale, precum și în scopul efectuării unor cercetări medicale proprii. Informațiile sunt confidențialitate.

Ghidul detaliat pentru utilizarea aplicației poate fi găsit pe http://eyeview.ro/EyeView.pdf.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.