Conferință pentru părinți Ediţia II

Share
site

Ceainăria Mămicilorși educatie.inmures.ro, cu sprijinul REEA, organizează seria de conferințe de parenting ‘Echilibru și armonie când avem copii?’
Ediţia II – Educaţie prin joacă – va avea loc în data de 29 Noiembrie 2014, între orele 10:00-14:00, la Hotelul Grand, situat în Piața Victoriei 28-30, Tîrgu-Mureș.

Otilia Mantelers, instructor Parenting by Connection, trainer de Playful Parenting, formator acreditat CNFPA, psiholog în formare şi specialist în joaca terapeutică cu copii între 0-10 ani şi Imola Ognean, specialist în educaţie preşcolară, vor vorbi despre cum putem creşte copii deştepţi folosindu-ne de joaca în familie, despre limbajul şi funcţiile jocului şi despre cum putem gestiona emoţiile în situaţii dificile pentru adulţi, ca de exemplu atunci când copiii plâng, aparent fără motiv. Fiecare discurs este urmat de o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Evenimentul se adresează în egală măsură părinţilor în devenire, proaspeţilor părinţi, părinților cu unul sau mai mulți copii, familiilor cu şcolari şi preşcolari şi, nu în ultimul rând, bunicilor, bonelor şi cadrelor didactice din şcolile elementare şi grădiniţe.

Participând la conferință, vei afla și vei înțelege:

  • Playful Parenting, ca mod de relaţionare cu copiii;
  • cum punem limite copiilor, fără pedepse şi recompense;
  • contientizarea emoţiilor şi nevoilor copiilor;
  • limbajul şi funcţiile jocului;
  • ciclul Conectare-Deconectare-Reconectare;
  • cum se înving fricile copilăriei (teama de doctor, de moarte, de despărţirea de părinţi etc.);
  • cum folosim jocul în situaţiile de rivalitate între fraţi;
  • jocurile de auto-reglare emoţională;
  • jocurile de stimă de sine;
  • rolul terapeutic al poveştilor.

Pentru a participa la conferință, este necesară înscrierea.

Taxa de participare este de 25 de lei pentru un adult, și vă puteți înscrie folosind formularul sau vă puteți rezerva telefonic un loc, apelând 0265-264 856 sau 0770.996.502.
Locurile sunt limitate.

Vă așteptăm cu drag!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.