Rolul parintilor in educatia copiilor

rolulmare

Obligația părinților privind educația copiilor lor este de a procura hrană sănătoasă, de a crea resursele necesare învățării și de a le oferi un cămin călduros, în care micuții să se simtă confortabil emoțional. Prin „cămin călduros” înțeleg acea locuință în care copilul se simte în siguranță, are dreptul să-și exprime opinia și să se miște liber, fără a avea foarte multe reguli de respectat. Un părinte, căruia îi pasă de educația copilului lui, știe să-i observe comportamentul și să-l asculte, fără să-l critice. E important ca cei mici să aibă curajul să vorbească cu noi și despre teme mai delicate, fără să le fie teamă de reacția noastră. Tot de obligația morală a părinților ține să aibă un comportament corect ce poate fi urmat de către copii, să îi implice în munca și în activitățile lor. De exemplu, dacă un părinte știe să picteze, e indicat să-i învețe și pe copiii lui această deprindere.

Limbajul nepotrivit, fumatul în fața copiilor sau alte comportamente și obiceiuri nesănătoase trebuie evitate.

Un părinte conștiincios își educă copilul indirect, prin faptul că îl duce la teatru, la un muzeu, la filarmonică sau îl inițiază într-un sport. Aș dori să evidențiez faptul că, există o diferență între a ne „duce” și a-i „trimite” pe copii la o activitate. Ca educația primită acasă să fie eficientă, copilul trebuie să simtă că și noi, ca părinți, ne implicăm în activitățile lui, și nu le finanțăm doar.

Excursiile tematice, precum o plimbare în natură, unde părinţii împreună cu copiii observă frumuseţile peisajului, n-ar trebui să lipsească din familie, pentru că timpul petrecut astfel este cel mai eficient din punct de vedere educaţional. Părinţii îşi pot educa cel mai bine copiii prin acest gen de activităţi şi ieşiri în familie. O plimbare de două ore în pădure dă ocazia părinţilor să le arate copiilor lor diferite feluri de copaci, pot discuta despre animale, anotimpuri, vreme, tipuri de sol, ecologie şi despre multe alte subiecte. Copiii nu vor fi nevoiţi să stea pe un scaun şi să memoreze dintr-un manual aceste informaţii, ci le vor învăţa din „mers”. Desigur, acest tip de educaţie necesită multă dedicaţie şi efort din partea părinţilor, iar de multe ori, chiar părinţii sunt mai puțin dispuși să participe la aceste activități decât copiii lor.

Este important să nu transformăm aceste ieșiri într-o oră de matematică, unde noi preluăm controlul şi ne transformăm într-un profesor dornic să dea cea mai mică notă posibilă. Noi suntem părinţii copiilor noştri şi trebuie să rămânem în acest rol, indiferent de situaţie. Cea mai sănătoasă atitudine pe care o putem avea este să fim cât mai naturali, altfel spus, să fim noi înşine.

Există o „tendință” în societatea noastră, și anume, acea în care părinţii se transformă în profesori. Conform acestei viziuni, părinţii respectabili fac zilnic diferite exerciţii didactice cu copiii lor. Această modalitate de învăţare înseamnă, pentru mentalul colectiv, că atât părintele, cât şi copilul stau pe scaun şi discută diverse subiecte prelucrate la şcoală sau rezolvă teme pentru acasă. Nu văd nimic rău în a ne ajuta din când în când copiii, dacă au nevoie, la rezolvarea temelor pentru acasă. Problema intervine când copilul este obligat să stea zi de zi, mai mult de două ore pe scaun, concentrat, pentru a rezolva acele probleme, pe care ar fi trebuit să le facă la şcoală. Dacă un copil sănătos, cu capacităţi intelectuale medii, este nevoit să studieze acasă jumătate sau mai mult din timpul petrecut la şcoală, competenţa profesională a cadrelor didactice este îndoielnică. Fie metodele lor de predare nu stârnesc interesul copiilor, fie nu au tactul pedagogic necesar pentru a le explica cunoştinţele noi pe înţelesul lor, sau pot fi ambele cazuri.

Nu este drept şi moral să-i învinovăţim pe copii pentru eventualele performanţe slabe. Mai mult ca sigur că, ori noi ca părinţi, ori şcoala nu s-a dedicat suficient de mult pentru a-i dezvolta corespunzător.

de Imola Ognean

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.