„Scoala altfel”, un haos organizat

defaultpic

Azi am avut prima dată ocazia să particip la o activitate educațională și nonformală, în cadrul programului „Școala altfel”, dar nu ca pedagog, ci ca părinte și însoțitor de grup. Nu m-am pronunțat referitor la această temă, pentru că nu știam exact cum se desfășoară acum, ce presupune de fapt.

Am plecat din învățământ în 2010, nu am mai prins această reformă. Până în 2010, activitățile extrașcolare (existau aceste activități de când am început să lucrez în învățământ) erau organizate la nivel de unitate de învățământ. Mulți ani la rând am fost responsabilă cu întocmirea acestor planificări, cum erau și celelalte colege de breaslă. În cadrul grădiniței existau activități comune, precum expozițiile de ziua mamei, serbările de sfârșit de an și 1 iunie, când fiecare grupă contribuia cu o lucrare sau cu un scurt program artistic. Existau, de asemenea, activități extracurriculare doar pentru efectivul unei singure grupe. Fiecare grupă întocmea o planificare cu activități extrașcolare, care era o completare a programei preșcolare. În fiecare lună aveam programată o activitate nonformală sau informală, în funcție de temele abordate și prelucrate. În fiecare lună, deci, „plecam undeva”.

Toamna ieșeam cu copiii în parcul de lângă grădiniță, unde adunam castane, ghinde, frunze colorate, din care făceam colaje și le foloseam ca material didactic la matematică. O altă activitate extrașcolară specifică toamnei era mersul la piață. Piața de zarzavaturi era la vreo 500 de metri de grădiniță. Copiii aduceau coșuri și porneam la cumpărături. Scopul didactic era recunoașterea legumelor și comunicarea, exersarea unor dialoguri scurte.

Iarna îi scoteam pe copii la derdeluș, la săniuș. Ne bulgăream, făceam oameni de zăpadă.

Dacă vorbeam despre ocupații și meserii, mergeam în vizită la locul de muncă al unora dintre părinți. Astfel am fost la salon de coafură, la moară, la fermă, la birouri.

În perioada mai-iunie mergeam la Zoo sau făceam o petrecere în aer liber, când aveam în grupă copii care locuiau la casă.

Aceste activități extrașcolare erau GRATUITE, mai puțin spectacolele de teatru de păpuși (la teatrul Ariel am avut abonament aproape anual) și deplasările la Zoo.

Măcar de două-trei ori pe săptămână ieșeam cu copiii în curtea grădiniței, în general de la ora 10:30-11:00 până la 11:30-11:45.

Toți pentru unul și unul pentru toți”

Ei, acum copiii ies în curte o dată pe an, în „săptămâna altfel”. Petrecerea timpului liber în natură sau chiar și învățatul în aer liber ar trebui să fie o activitate cât se poate de firească, nicidecum ceva neobișnuit, ieșit din comun, să se întâmple o singură dată pe an.

Activitățile extrașcolare acum sunt plătite din banii părinților. Așadar, toată grădinița se deplasează într-un singur loc, cum s-a întâmplat și azi la grădina zoologică.

Ajunși la destinație, ne-am dat seama că și alte instituții au optat astăzi pentru Zoo, la fel cum am făcut și noi. S-a umplut grădina zoologică de copii, precum un stadion, ceea ce dovedește că ori nu sunt foarte multe locuri de interes general în oraș, ori imaginația pedagogilor e săracă. Oricare să fie cauza aglomerației, reduce mult eficiența actului educativ.

Supravegherea copiilor era foarte dificilă în aceste condiții. Metode alternative de pedagogie? Căci săptămâna aceasta despre asta vorbim de fapt. Nici vorbă.

Copiii ajunși în sfârșit în natură erau captivați, motivați de tot felul de stimuli. Unii vroiau să vadă iezii iar alții iepurii, lebedele. Noi însă le spuneam că trebuie să meargă doi câte doi, în rând, frumos și să observe animalele atunci când spunem noi și cât timp decidem noi. Noi eram adulții atotputernici, iar ei se supuneau, nimic nou sub soare. Nu aveau încotro, nici noi nu aveam de ales, pentru că riscam ca ei să se rătăcească. Așadar, a devenit mai importantă siguranța fizică a copiilor, decât scopul pentru care am mers la Zoo. Mergeam toți în rând, cu pași grăbiți, pentru că veneau alți copii după noi.

Nu am putut stimula și încuraja curiozitatea individuală a copilului mic, care își dorea de fapt să vadă mai îndeaproape animalul lui preferat, vroia să-l observe, să-l cunoască. Astăzi acești copii voiau să învețe și noi, adulții, care i-am motivat și le-am captat atenția, nu i-am putut lăsa. Nu era nici timp, nici spațiu suficient pentru mișcare, pentru o observare sistematică eficientă, pentru studiu în grup sau individual. Nu era timp să ridicăm o frunză, să privim mugurii, să adunăm păpădii, să ne jucăm în iarbă. Nu era spațiu să privim comportamentul animalelor.

Era prea multă gălăgie să auzim sunetul pădurii, al păsărilor, al animalelor.

Eșecul zilei de astăzi nu era greșeala pedagogilor. Pedagogii au desfășurat și până acum astfel de activități extrașcolare, însă fără stres, fără limite fixe și rigide. Activități poate chiar mai multe decât se desfășoară acum, pentru că le făceau cu plăcere și erau scutiți de hârțogării (aprobări, procese verbale și alte documente).Regula aceasta nouă este prea rigidă și, prin faptul că este obligatorie, nimicește și cele mai nobile inițiative. E profund greșit ca aceste activități extrașcolare să fie legate de o perioadă atât de scurtă și dată. Activitățile comasate și prea multe își pierd valoarea educațională și transformă o inițiativă bună în haos.

Articol de Imola Ognean

Foto: Pinterest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.