Scutecele lavabile – o alternativa sanatoasa, economica si ecologica

scutecebig

Scutecele de pânză de astăzi nu mai seamănă cu cele realizate de bunicile sau mamele noastre. Putem spune însă, că acestea s-au reîntors.Vorbim de o altă generație de scutece textile, eficiente, estetice și de calitate. Trebuie să precizăm faptul că, deși fac concurență scutecelor de unică folosință, acestea nu sunt o nouă generație a acestora, ci o reinventare, o reinterpretare estetică a vechilor scutece textile.

Materialele scutecelor moderne s-au schimbat considerabil. Designerii s-au jucat cu nuanțele, cu materialele, iar scutecele de pânză au devenit o componentă integrantă a garderobei copilului, componentă care va ”dota” fundulețul lui sensibil cu un scutec modern și plin de culoare! Astfel, scutecele de pânză vor arăta similar cu cele de unică folosință, cu excepția faptului că sunt mai sănătoase, mai economice, ecologice și respectoase cu pielea puiuților noștri!

Cu siguranță, aceste afirmații vor ridica câteva semne de întrebare, mai ales când ne referim la partea legată de lavabilitate. Ei bine, vin puțin în ajutorul dumneavoastră cu o scurtă prezentare.

Estetice și durabile

Scutecul lavabil modern este realizat dintr-o pânză impermeabilă precum PUL (bumbac laminat/ poliuretan) la exterior, pânză, polar sau widpro la interior (foarte eficient în a lăsa pielea bebelușului să respire) și un insert din micofibră, bumbac organic sau bambus, ce are rolul de a absorbi umezeala. Scutecul are un buzunar interior în care se introduce insertul. Odată pus insertul, nu ne rămâne decât să așezăm scutecul bebelușului și să închidem capsele, care reglează dimensiunea. În ceea ce privește designul, acesta este unul deosebit, de la o singură culoare, până la sute de imprimeuri deosebite. Datorită acestor imprimeurilor atrăgătoare, scutecele lavabile pot deveni cadouri inedite pentru bebelușii prietenilor .
Referitor la mărimea scutecelor, vorbim despre două categorii: cele care sunt realizate pe diferite talii, în funcție de numărul de kilograme ale copilului și scutecele cu talie unică, care, datorită capselor pot fi reglate și folosite până în momentul în care puiuțul deprinde folosirea oliței (pornesc de la 3 kg și pot fi folosite pâna la 15-18 kg). După folosire, scutecul se spală (nu este obligatorie scoaterea insertului din buzunar). Veți observa că sunt aproape uscate, când le scoateți din mașina de spălat. Scutecul poate fi folosit de foarte multe ori (chiar și pentru doi frățiori), insertul poate fi schimbat și scutecul este ca nou.

Mai bine pentru bebe, mai ieftin pentru mami

Prin facilitățile pe care le oferă și prin capacitatea absorbantă aproape identică, cele două tipuri de scutece (de unică folosință și cele lavabile) se diferențiază prin tehnicile folosite la crearea lor, pentru a fi cât mai eficiente și de ajutor mămicilor. Astfel, scutecele textile lavabile sunt realizate fără produși chimici (parfum, conservanți și alți produși mai puțin cunoscuți de mămici). Alegând scutecele textile, alegi să reduci perioada în care pielea bebelușului tău intră în contact cu aceste elemente și să economisești bănuți.

Ușor și sănătos

Scutecele textile se spală în mașina de spălat haine, de obicei la temperaturi de 40 sau 60 de grade Celsius. Pentru mămicile speriate de faptul că vor ajunge să spele scutecele cu mâna , venim cu câteva sfaturi. Dacă nu sunteți pregătite, dispuse să spălați scutecele în ziua în care s-au murdărit, acestea pot aștepta într-o găletuță cu capac, în punguțe speciale pentru scutece sau înmuiate în puțină apă, în care se pot adăuga câțiva picuri de esență de lavandă sau arbore de ceai.

Scutecele lavabile pot fi o bună alternativă, dacă v-ați decis să economisiți bănuți, să îngrijiți în mod natural pielea bebelușului, să protejați poluând mai puțin planeta și să optați pentru un plus de culoare.

articol de Veronica Sandor

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.