Stresul la gradinita

articolbig

Grădinița și în general, educația nu este o închisoare. Grădinița ar trebui să fie un spațiu unde copilul să meargă cu plăcere, și nu din obligație, silit de părinți și apoi redus la tăcere de educatoare, pentru a se adapta mai ”ușor”. Nu cred că viața noastră și a copiilor noștri ar trebui să fie un fel de ”vale a plângerii”, o continuă pregătire pentru a face față diferitelor sisteme de învățământ. Prezentul este la fel de important ca și viitorul. Fericirea și echilibrul sufletesc sunt întotdeauna importante și nu cred că aduce vreun beneficiu pe termen lung, dacă îi forțăm pe copii să facă lucruri pentru care nu sunt pregătiți. Mai degrabă, instituțiile de învățământ ar trebui să ofere acele condiții optime, în care copilul sănătos, dar și cel special să se poată integra fără efecte adverse precum: anxietate și stres. De multe ori, teama firească a copilului față de un spațiu nou este percepută de cei din jur drept semn de răsfăț sau isterie, iar ca atare, trebuie pedepsită. Într-adevăr, anxietatea de separare e normală și firescă, în momentul în care copilul merge pentru prima oară la grădiniță. Este bine de știut că, această teamă dispare de obicei, la scurt timp după plecarea părinților. Desigur, asta se întâmplă în cazul în care cadrul didactic are o atitudine potrivită și interpretează corect reacțiile copilului. Părinții au și ei un rol important și nu trebuie să trimită copiilor mesaje ambivalente în această perioadă de adaptare. „Teama primelor zile de grădiniță” NU se manifestă prin simptome precum: pipi în pantaloni, transpirație excesivă, oboseală neobișnuită, coșmaruri și izolare în cameră, etc. Aceste simptome de obicei apar, dacă micuțul a fost stresat și speriat.

Organismul nostru se adaptează ”factorilor stresanți” în trei etape: stadiul de alarmă, de rezistență și de

epuizare. În stadiul de alarmă apare șocul, care provoacă modificări în organism: hipotermie, hipotensiune, hipoaciditate gastrică sau hemoconcentraţie. Imediat, ca răspuns urmează contra-şocul. Sistemul simpatico-adrenergic se mobilizează, creşte forța organismului și se secretă hormonul adrenocorticotrop. Această etapă se mai numește ”luptă sau fugi”, în care reacționăm în două feluri: ori căutăm soluții pentru a învinge factorul stresant, ori căutăm metode să îl evităm. Dacă solicitarea care a declanşat stadiul de alarmă se prelungeşte, organismul tinde să se adapteze, să se acomodeze acesteia, intrând într-o fază de contra-şoc prelungit. În această etapă, organismul evident, este suprasolicitat. În cazul în care, nu facem față factorului stresant, se ajunge în stadiul de epuizare, etapă specifică asteniei. Rezervele hormonale şi energetice se epuizează, imunitatea se prăbuşeşte, iar bolile se agravează.

Psihologii ne atrag atenția că fiecare dintre noi percepe altfel factorii stresanți. În momentul în care ne întâlnim cu un stresor, îl evaluăm. Această evaluare e întotdeauna subiectivă. Putem cădea ușor în extreme, dacă percepem anumite evenimente nesemnificative drept tragedii.

Copiii au, de obicei, tendința să facă din țânțar armăsar. Plecarea părinților la serviciu poate fi interpretată de micuți ca abandon, de exemplu. Chiar dacă știm că, avem de a face cu o evaluare eronată, cu o problemă falsă, nu înseamnă că cel mic nu trăiește emoții intense, disconfort și anxietate. Noi, părinții, trebuie să-l învățăm să evalueze corect factorii stresanți, nicidecum să ignorăm trăirile lui subiective. Nu văd cum ar putea decurge altfel o adaptare sănătoasă într-un mediu nou. Copilul care se îmbolnăvește des la grădiniță nu s-a adaptat, nu a învins ”factorul stresant”, este pur și simplu în etapa contra-șocului prelungit. Efectele adverse nu se văd imediat, dar pot apărea mai târziu la școală de exemplu, sub forma unor reacții psihosomatice precum: frică, transpirație excesivă, oboseală, lipsă de concentrare, etc.

Majoritatea copiilor fac față acestor provocări, dacă au noroc de un cadru didactic care își face meseria cu dăruire, care înțelege trăirile celui mic și îi oferă confortul emoțional de care au nevoie. Altfel, anxietatea de separare firească nu va dispărea, ci din contră, va crește. Copilul își va da seama într-un timp foarte scurt, că, dacă își exprimă frustrarea prin plâns, agresivitate sau prin a ieși din sala de grupă, va fi pedepsit. De pe urma mesajelor primite, cel mic va înțelege că pentru problemele lui există o singură rezolvare: să se închidă în el, adică să-și reprime sentimentele. Toate sentimentele reprimate se adună în organism și vor lua, mai devreme sau mai târziu, forma unor boli. Reprimarea ne împiedică să ne dezvoltăm emoțional și spiritual. Ne vor guverna alegerile în cadrul relațiilor sociale. Aceste aspecte ale educației sunt mult mai importante, decât fișele didactice și memorarea unor rime.

Bibliografie:

Lazarus, R.S. (1999). Stress and emotion: A new synthesis. New York, Springer

articol de Imola Ognean

3 Responses to Stresul la gradinita

  1. Delia a spus:

    Frumos spus!

  2. Nela a spus:

    Am și eu o fetiță în grupa mică. Ne-a fost greu la început, dar acum merge bucuroasă la grădi. Avem noroc de o educatoare excepțională.

  3. Nati a spus:

    Asa ar trebui sa fie! Unde lucreaza aceasta doamna educatoare? Mi-as inscrie copilul in grupa ei 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.