TOP 10 mituri despre copii si disciplina

 

De multe ori, suntem expuși unor informații pe care noi le acceptăm fără a analiza dacă sunt reale sau nu. Fiind expuși constant acestor concepte, începem să le luăm în serios și să ne îngrijorăm atunci când, aplicând aceleași principii ”universale”, nu obținem un rezultat pozitiv. Am sesizat că există o “rețea” de idei preconcepute, care circulă constant în mediile frecventate de părinți. Aceste idei pun în dificultate părinții, deoarece, aplicate, nu le pot oferi rezultate eficiente. Ca atare, părintele este determinat să se simtă nepotrivit, scăpat de sub control, incapabil și fără direcție. Am identificat 10 dintre cele mai frecvent întâlnite mituri, pe care voi încerca să le clarific.

1. Copilul crescut permisiv este “alintat “.

Copilul crescut în ritmul specific familiei proprii nu este alintat. A presupune că acest copil este un exemplu de disciplină eșuată ar însemna că, o familie permisivă este o familie defectă. Nu este obligatoriu ca cei din jurul nostru să fie copia fidelă a comportamentului nostru sau al principiilor personale de viață. Oamenii sunt diferiți. Limitele de toleranță ale oamenilor sunt diferite. Acceptă faptul că nu avem toți aceleași principii și preocupă-te de cele care te privesc direct.

2.Copilul căruia i se acordă prea multă atenție și afecțiune este alintat.

Dragostea nu este opusul disciplinei. Punct. Mai mult, nici nu are sens să dezvoltăm.

3.Copilul trebuie să învețe lecții care să îl pregătească pentru dificultățile vieții.

Viața nu este dificilă. Dacă ați trăit până acum cu acest principiu, vă voi ajuta să îl schimbați. Viața este complexă. Un copil antrenat să evite pericolele va avea capacitatea de a le identifica. Le propun mamelor un joc de memorie. Câte femei gravide ați remarcat pe stradă înainte de a avea burtică? Mai nici una? Aș putea să garantez că această percepție s-a schimbat în momentul în care ați rămas însărcinată. Probabil ați început să aveți un radar foarte bun pentru a identifica toate femeile gravide din jur. Expunerea inutilă este precursorul cauzei. Poate viața copiilor voștri nu este presărată cu pericole și traume. Învățați copilul că nu tot ceea ce este frumos e bun și nu tot ceea ce este urât e rău. Ajutați-l să ia decizii proprii pe viitor. Nu îl antrenați în mod spartan.

4.Pedeapsa este necesară.

Pedeapsa NU este necesară. Consecința naturală a faptei este necesară. Pedeapsa este un rezultat neplăcut și negativ, după un eveniment neplăcut și negativ. În disciplină și în general, în interacțiunile care implică emoție umană, minus cu minus nu fac plus.

5.Copiii învață disciplina prin pedeapsă.

Copiii nu învață nici respect și nici disciplină prin pedeapsă. Ei învață frică, anxietate și lipsă de control.

6.Copiii învață doar prin instrucție directă.

Nu ați finalizat cearta de azi dimineața și vă gândiți să o continuați la telefon. Vă recunoașteți în gândurile: ”nu aude, doarme”, “ nu este atent acum”,” este în camera lui, spune…”, “ aaa, zi liniștită, este ocupat, nu înțelege nimic”?

Surpriză! Copilul nu este surd, orb, prost și dezinteresat. Din contră, copilul vostru este mult mai informat decât voi (deoarece el își însușește sau interpretează și indicii false) referitor la toate conflictele din jur. Copilul se protejează instinctiv de tot ceea ce îl poate afecta. Ca atare, este ochi și urechi…cam de când are capacitatea de a le utiliza. Rezultatul? Copiii învață și prin expunere. Asta ca să nu vă mire când se irită în scaunul de mașină pentru că nu a cedat cineva trecerea, îi spune copilului care i-a luat jucăria unde să se ducă cu ea sau se comportă inadecvat. Evident, nu suntem doar noi cei care pot să expună copilul la momente inoportune de educație “on the spot”, dar asta trebuie să ne dea un indiciu de reacție în momentul în care îl responsabilizăm pentru comportament. ( sau, de ce nu, să mergem un pas mai departe, spunând : în momentul în care un părinte este responsabilizat pentru asta.)

7.Copilul are o opoziție naturală împotriva regulilor.

Greșit. Copilul nu are o opoziție naturală împotriva niciunui factor. Noi avem așteptări mari și răbdare puțină.

8.Copilul manipulează.

Copilul nu manipulează ca trăsătură caracteristică nativă. Folosiți expresii de genul:

Vai, nu vrei să mergi la mătușa? Dar să vezi ce bine va fi acolo…”, “ Nu vrei vaccin? Păi nu doare de loc.”, “ Ah, esti un fricos? Georgică este foarte curajos”. Dacă da, copilul vă manipulează cu siguranță. A avut un profesor bun.

9.Copilul șantajează emoțional.

Despre acest factor am discutat în articolul anterior, deci nu voi dezvolta. Cert este faptul că, acest lucru nu se întâmplă. Copilul nu șantajează emoțional.

10.Copilul va fi recunoscător mai târziu pentru disciplina de acum.

Copilul va fi recunoscător doar dacă disciplina de acum îl învață următoarele aspecte: autocontrol, managerierea emoțiilor, capacitatea de a depăși momente de stres, să își identifice rețeaua de persoane de siguranță, să își identifice factorii care îi oferă sprijin emoțional, să dispună de suficient curaj pentru a lua decizii proprii și de suficient sprijin încât eșecul să fie identificat doar ca un simplu moment din viața, care poate fi depășit.

Bibliografie:

Understanding Children’s Development:30 Aug 2011 by Peter K. Smith and Helen Cowie

The Drama of Being a Child : The Search for the True Self 2008 by Alice Miller

Individual Differences and the Development of Perceived Control (Monographs of the Society for Research in Child development)1 Feb 1999 by Ellen Skinner

 

Dr. Sandra O'Connor

Psiholog clinician, doctor în medicină comportamentală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.